Costică Naneş, un tînăr de 18 ani, s-a angajat cioban, colindînd cu o
turmă de oi pajiştile din Munţii Parîngului. Pleca din zori de la
stînă, împreună cu baciul Mihai Bîră, om în toată firea, şi cu mezinul
Iliuţă Trandafir. Primăvara avusese ploi mai dese şi mai abundente ca
niciodată. O asemenea ploaie torenţială i-a prins pe ciobani, cînd se
întorceau spre stînă, bieţii oameni găsindu-şi adăpost într-o mică
peşteră de ei ştiută. Au făcut un foc, au scos fiecare din desagă
brînză, mămăligă rece, au mîncat şi s-au întins să se culce, că tot se
întunecase. Noaptea a trecut şi, în zori, Costică Naneş s-a trezit. A
deschis ochii larg, privind în jur, constatînd cu uimire că era singur.
Afară, oile stăteau liniştite, înghesuite una într-alta, păzite de
cîini. Costică Naneş le-a dat înconjur, cu dulăii după el. Ceilalţi
ciobani nu s-au făcut văzuţi. A strigat după ei. Nici un răspuns. „Ce să
fie?”, a gîndit, pornind spre izvorul din apropiere, unde spera să-i
găsească, la spălat. I-a găsit, într-adevăr pe amîndoi. Baciul zăcea
chircit, fără suflare, iar mezinul Iliuţă sta trîntit în iarbă, năuc şi
fără grai. În preajmă, pămîntul era uscat, ca şi cum nu căzuse ploaia
peste el. Ba mai mult, totul în jur era ars ca de un pîrjol, umplîndu-1
de mirare pe Costică Naneş. Înfricoşat 1-a tîrît cu greu în peşteră pe
Iliuţă, după care a fugit în satul din vale după ajutor, lăsînd turma de
oi în voia ei.
Iliuţă a fost transportat în sat, în timp ce Costică Naneş a rămas cu
poliţiştii, suspectat de aceştia pentru crimă. Tînărul a negat cu tărie
orice amestec în moartea baciului şi autopsia i-a confirmat
nevinovăţia: omul decedase în urma unui atac de cord. Rămîneau
inexplicabile starea de perplexitate a mezinului şi pămîntul ars. S-au
găsit unii care să bănuiască faptul că locul fusese vizitat de
extraterestri, bieţii ciobani speriindu-se într-atît, încît unul a murit
de frică, iar celălalt pierzîndu-şi minţile. Iliuţă Trandafir a fost
internat în spital. Stătea mut, nemişcat ore în şir, cu ochii ridicaţi
spre cer. Medicii s-au străduit să-1 readucă la o stare cît de cît
normală, însă totul s-a dovedit în zadar. În cele din urmată fost
externat. Sărmanul băiat a zăcut astfel cîteva luni bune, pînă cînd
rudele l-au dus la Paraschiva Tuicu, o bătrînă cu darul lecuirii,
vestită prin partea locului. Femeia 1-a cercetat, a ascultat ce se
întîmplase cu Costică, precum i-au povestit cei ai casei, după care i-a
descîntat bolnavului, bănuind că acesta văzuse ielele. Doftoroaia, cum o
numeau sătenii, s-a întors şi a doua zi, repetînd ritualul ei ciudat.
A treia zi, după ce a terminat „dezlegarea”, cum numeşte ea asemenea
„vindecări” ce urmează invocaţiilor sale magice, s-a petrecut ceva
miraculos. Băiatul s-a trezit ca după un vis rău, ameţit şi buimac, spre
uimirea celor care l-au văzut.
Apoi, după ce a privit cu ochii larg deschişi pe cei din jur, şi-a
şters fruntea plină de sudoare şi, fară să spună ceva, a intrat în casă
şi s-a întins pe pat, adormind imediat. O zi întreagă a stat liniştit cu
capul pe pernă, într-un somn adînc.
Cînd s-a trezit era alt om, sănătos, dar scump la vorbă. Mai tîrziu a
reuşit să-şi aducă aminte ce se petrecuse cu el în acea zi de pomină,
cînd s-a „prostit”. Totul îi devenise clar în minte, acum. Se vedea în
mica grotă, lungit lîngă ceilalţi doi ciobani. Ploaia stătuse, dar
tunete îndepărtate încă se mai auzeau. Cîinii au început brusc să
mîrîie. Baciul s-a trezit, ciulind urechile, aplecîndu-şi capulsă audă
mai bine. A pus mîna pe bîtă şi, văzînd că Iliuţă era treaz, 1-a luat cu
el afară, socotind că „a dat ursul”, adică aveau un musafir nepoftit.
Cîinii băteau spre o lumină, ca o flacără mare. Iar în mijlocul ei
scînteiau ca aurul trei făpturi despuiate. Deodată acestea s-au repezit
asupra lor, încon-jurîndu-i într-un nor de lumină orbitoare. Baciul a
căzut la pămînt iar el nu a mai ştiut nimic din clipa aceea. Paraschiva
Tuicu este convinsă că sărmanii ciobani au văzut ielele, care se răzbună
pe oricare muritor, dacă acesta le vede goale, dansînd. „Astfel n-ar fi
avut leac descîntecele mele şi Iliuţă precis ar fi murit, pînă la
urmă”, spune ea cu fermitate.
Învăţătorul Dumitru Albu este sceptic în privinţa afirmaţiilor
„doftoroaiei”, fiind de părere că evenimentul care a provocat accidentul
din munţi s-ar datora unei descărcări electrice atmosferice. Atunci,
cum rămîne cu istorisirea lui Iliuţă Trandafir?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu