Fenomene stranii Intrat în moarte clinică, un oltean a revenit la viaţă după ce L-a văzut pe Isus

Cele petrecute cu Ilie Dobre, din Filiaşi, judeţul Dolj, şi cu familia lui, depăşeşte orice altă experienţă cunoscută de moarte clinică. Tocmai de aceea, întîmplarea a fost catalogată ca fiind o „minune dumnezeiască”, mai ales că ea a fost însoţită de viziuni şi revelaţii extraordinare pentru Ilie Dobre şi pentru cei care l-au ascultat povestind.
Ilie Dobre a murit de ciroză hepatică în data de 20 ianuarie 1992. L-au plîns copiii şi rudele. L-au plîns vecinii. Apartamentul lor de două camere devenise neîncăpător. Toţi au trecut, pe rînd, pe la căpătîiul mortului, cu flori şi lumînări, pentru a-i aduce ultimul omagiu. Ilie era îmbrăcat în costumul lui nou, de moarte. L-a tămîiat popa şi toţi se pregăteau să plece spre cimitir, unde Ilie trebuia să-şi găsească odihna veşnică. Era în data de 27 ianuarie; trecuseră 7 zile de cînd murise, dar Ilie nu fusese îngropat încă, nevasta fiind cea care a insistat să mai aştepte cu îngropăciunea pentru că, spune ea, „mai simţea, încă, un licăr de viaţă în el…” şi, dintr-odată, mortul s-a ridicat din coşciug şi a tras aer în piept. Ce panică şi ce accidente s-au produs atunci, aflăm din relatările ulterioare.
Cînd murise, Ilie avea 39 de ani. Ştia că are ciroză hepatică. Îi spuseseră medicii că nu mai are mult de trăit şi-1 trimiseseră acasă să-şi pregătească cele necesare pentru înmormîntare. Pe 20 ianuarie, a pus mîinile pe piept şi dus a fost! Ilie era ţeapăn şi cuminte, ca un mort cumsecade. Nu l-au întors din drum nici ţipetele soţiei, copiilor, prietenilor. Soţia lui îşi aminteşte: „A stat mort o săptămînă. Îl primenisem, îl îmbrăcasem cu hainele de moarte, de la costum pînă la şosete. Aveam totul pregătit pentru înmormîntare şi batistele şi prosoapele, şi cele trebuincioase pentru pomana de după. Dar de îngropat nu l-am îngropat. Parcă nu mă înduram şi parcă mai simţeam, încă, un licăr de viaţă în el. Fie că mi s-a părut că îi aud inima bătînd, fie că doar mi-am dorit să o aud… De aceea, am tot amînat momentul în care trebuia să-1 cobor în groapă pe Ilie. Rudele sînt cele care m-au convins, în cele din urmă, să-1 îngrop, pentru că nu se cade să-i chinuiesc sufletul, şi lui, şi copiilor, care-1 jeleau de o săptămînă. Mai ales că Marius, băiatul cel mare, care avea, pe atunci, numai 9 ani, nu se dezlipise de la căpătîiul tatălui lui. Celălalt fiu, Ionuţ, avea 7 ani, iar fetiţa, Iuliana, avea numai 5 ani”.
Marius povesteşte: „Am fost să-1 văd după ce murise. Îmi fusese prieten bun. Am văzut cu ochii mei că era mort de-a binelea! În ziua cînd trebuia să fie îngropat, am fost plecat, n-am ajuns la ei, dar despre ce s-a întîmplat mi-au povestit alţii, care au fost acolo. A fost ca în filmele de groază!… Erau amîndouă camerele ticsite de lume. Veniseră rudele de la ţară, prietenii, vecinii din bloc… Şi, dintr-odată, mortul s-a ridicat! A tras aer în piept, şuierînd, şi a rămas aşa, în fund, uitîndu-se prin cameră, de jur împrejur, cu ochii căscaţi… Credeţi că a mai stat cineva să se uite la el?!… Fugea lumea pe scări în jos de ziceai că e cutremur!… Se împingeau unii pe alţii, copiii ţipau, popa şi-a pierdut patrafirul…” Isteria generală a durat cîteva minute. O întîmplare tragică, însă, i-a pus capăt.  Marius, fiul de 9 ani al lui Ilie Dobre, aflat la capul tatălui atunci cînd acesta s-a ridicat, a fost atît de şocat, încît a sărit de la etajul 1. A supravieţuit, dar, în urma căzăturii, piciorul i s-a dislocat din şold, rămînînd cu handicap pentru tot restul vieţii. Şi asta nu e tot. Unul dintre martorii la „învierea” lui Ilie Dobre s-a grăbit să-i dea vestea tatălui acestuia. Inima bătrînului nu a rezistat unei asemenea emoţii şi a cedat, acesta murind pe loc şi devenind, astfel, „beneficiarul” locului de veci şi al pregătirilor care se făcuseră pentru fiul său. „Eram lîngă tata, pe pat, cînd s-a întîmplat. Aveam 9 ani, dar îmi amintesc foarte bine totul. Plîngeam, ştiam că era mort, aşa îmi zisese toată lumea. Şi, deodată, s-a ridicat… încet, pînă a ajuns în capul oaselor. Am crezut că mor!… Am luat-o la fugă, îngrozit. Nici nu ştiam pe unde merg. Toată lumea parcă înnebunise şi alerga pe scări. N-aveam loc să trec şi, pentru că îmi era o frică grozavă, am sărit, printre scări, un etaj… Am căzut pe casa scării, pe ciment, şi mi s-a dislocat piciorul din şold… După aceea, deşi mă gîndeam că trebuia să fiu fericit că tata n-a murit, îmi era frică. Nu puteam să stau lîngă el. Ştiu că m-a lăsat mama, după cîteva zile de la înviere, acasă, cu fraţii mei, şi cu tata. Îmi era o frică de moarte, ştiindu-i în cealaltă cameră!… Şi acum, cîteodată, mă înspăimîntă. Nu ştiu de ce. Poate că, pentru el, s-a produs o minune de la Dumnezeu… Nu e nimeni vinovat pentru că m-am speriat aşa de tare şi că am sărit de la etaj. Pe cine să condamn? M-am ales cu handicapul de acum, pe care-1 voi purta toată viaţa. Poate doar pe mine mă pot condamna pentru accident. Acum, dacă ar fi să mai trec prin aşa ceva, aş fugi mai încet pe scări…“ – spune Marius Dobre, zîmbind.
Acum, Ilie Dobre este mai viu ca oricînd. Este plin de viaţă şi putere de nici n-ai zice că, în urmă cu 11 ani, a fost mort timp de o săptămînă. Şi-a reluat activităţile şi obiceiurile pe care le avusese înainte de „moarte“: Şi-a reluat traseul săptămînal între Filiaşi şi casa părintească din comuna Fratoştiţa. Preocupările lui permanente sînt grădina şi cîmpul, plus ograda cu păsări. Deşi nu poate oferi, încă, familiei, un sprijin material substanţial, se mulţumesşte să creadă că Dumnezeu, care i s-a arătat pe lumea cealaltă, va rămîne cu ei şi îi va ocroti. Ce a păţit în urmă cu 11 ani nu se poate uita şi, mai ales, viziunile pe care le-a avut în starea de moarte clinică în care s-a aflat timp de 7 zile. Viziunile sale, tălmăcite apoi de preoţi, de medici, îi dau acum speranţa că este nemuritor, că omul nu moare niciodată, ci se duce într-o lume mai bună, unde stă împreună cu Dumnezeu: „A fost o minune dumnezeiască ceea ce s-a petrecut cu mine! Eu am murit atunci. Am fost pe lumea cealaltă. Se făcea – nu voi uita niciodată – că am intrat într-un tunel, într-o negureaţă. Şi mergeam, mergeam… Cînd s-a terminat tunelul, am ajuns într-o cîmpie cu verdeaţă, cu iarbă frumoasă şi flori. Şi nu mai aveam 39 de ani. Eram copil, de vreo 9-10 ani. Acolo, în cîmpie, mai erau mulţi oameni, numai bărbaţi, îmbrăcaţi în alb, aveau capetele goale şi ţineau în mînă cîte o traistă şi un ciomag. Şi căni albe, de marmură, cu buline roşii sau albastre. Mai încolo, era Isus, L-am recunoscut imediat, am «ştiut» că e El. Stătea în picioare, cu o carte mare, cu coperţi negre şi o cruce aurie, în mîini. L-am văzut cum a pus semn cu degetul la carte şi le-a poruncit celorlalţi să se adune în jurul meu şi să se uite la mine. Apoi s-au aşezat toţi în cerc, pe cîte un ştergar alb şi au început să mănînce şi să bea. Am vrut să iau şi eu, dar îmi dădeau peste mînă şi-mi ziceau că nu mi-am dat de pomană, aşa că nu am voie să mănînc… Apoi au plecat toţi aceşti bărbaţi şi au trecut o punte. M-am luat după ei dar, cînd să trec puntea, cineva m-a prins de umăr. Era Isus. Mi-a zis că nu sînt eu cel care trebuie şi că mi-a dat un dar, despre care trebuie să spun tuturor… Apoi am auzit cum mă tot striga cineva. Curînd, mi-am dat seama că era nevastă-mea. Şi m-am trezit…“ Mai surprins decît toţi cei care au intrat în panică la învierea lui a fost chiar el, Ilie, pentru că nu înţelegea nimic din ce se întîmplă: „Auzeam în jurul meu bocete, strigăte, plînsete. Nu vedeam nimic, pentru că lumina din cîmpie fusese atît de mare şi de puternică, încît m-a orbit, pentru o vreme. Pînă la urmă m-am dumirit că jelania, bocetele erau pentru mine, care murisem, iar strigătele de groază de după înviere erau cauzate de spaima celor care au fost de faţă. Apoi, încet-încet, m-am acomodat cu situaţia. Am povestit în stînga şi în dreapta experienţa mea şi, mai ales, ce-am văzut pe Lumea Cealaltă. Am devenit eroul ziarelor şi posturilor de televiziune pentru mai mult timp. Acum, viaţa mea a reintrat pe un făgaş normal, dar povestesc, în continuare, celor care vor să asculte, despre învierea mea din morţi, după 7 zile. Chiar le arăt pantofii, costumul de înmormîntare, toate cele în care trebuia să fiu primenit pentru eternitate. Sînt tot ale mele, dar cred că vremea cînd va trebui să le îmbrac din nou, definitiv, nu este prea aproape. Doctorii mi-au spus acum că mai am de trăit destul iar, înainte de moarte, mă trimiseseră acasă, că nu mai am nici o speranţă… Cică aş putea fi nemuritor! – au zis unii… Oricum, după toate probabilităţile, prind suta. Şi insist chiar să ating 109, ca să fie cifră rotundă…“ – spune „mortul-viu“ Ilie Dobre, din Filiaşi.
Dintre celebrităţile care l-au avut invitat în emisiuni de televiziune şi care şi-au dat cu părerea despre învierea sa din morţi, poetul Adrian Păunescu şi actriţa Stela Popescu au fost de acord că Ilie Dobre a trăit o experienţă paranormală, o minune dumnezeiască, de care puţini muritori au parte.